Rechercher dans ce blog

Wednesday, October 13, 2021

Megan Fox a pozat goală alături de iubitul ei. Actrița suferă de dismorfie corporală - Libertatea

Megan Fox și Machine Gun Kelly apar într-un pictorial de senzație pentru revista GQ. Actrița a pozat goală, în timp ce își amenința iubitul cu o armă, iar imaginea a stârnit mari controverse în rândul fanilor. „Meriți mai mult”, „Ce poartă el?”, „Sunt puțin jenată”, „Megan, oprește-te!”, au fost câteva dintre comentariile acestora.

Actrița este fotografiată din profil, în timp ce ține un pistol în mână care este îndreptat spre iubitul ei. Megan Fox poartă doar accesorii și un suport de portarmă.


 

Megan Fox a declarat că l-a văzut pe Machine Gun Kelly în urmă cu mai mulți ani, pe vremea când ea încă era cu fostul ei soț, Brian Austin Green. Deși atunci nu a atras-o, acum vedeta este îndrăgostită iremediabil de actualul partener.

„Este o relație foarte intensă. Sufletele noastre au ales abia acum să își întâlnească umbrele, să scoată la iveală lucruri despre noi pe care nu voiam să le cunoaștem, pe care încercam să le uităm. Ar trebui să ne fie ușor, dar uneori ne enervăm destul de tare”, a spus vedeta.

Megan FoxIcon photoVEZI  GALERIA  FOTOPOZA 1 / 6

Megan Fox: „Am dismorfie corporală”

Actrița, în vârstă de 35 de ani, spune că suferă de dismorfie corporală. Tulburarea dismorfică corporală este caracterizată de obsesia pentru un defect fizic imaginar sau preocuparea excesivă în legătură cu un defect fizic minor.

„Da, am dismorfie corporală. Am foarte multe insecurități adânc înrădăcinate”, a spus Megan Fox în interviul pe care l-a acordat împreună cu Machine Gun Kelly pentru British GQ Style.

„Ne putem uita la cineva și că spunem «persoana asta este atât de frumoasă. Viața ei trebuie să fie atât de ușoară». Cel mai probabil, acele persoane nu gândesc așa despre ele”, a explicat Megan Fox.

Citeşte şi:

Ce spune Teo Trandafir despre divorțul dintre Anamaria Prodan și Laurențiu Reghecampf: „Sunt femeie, deci eu tind să o cred pe ea”

Radu Vâlcan, adevărul despre plecarea de la Antena 1: „Acolo am ajuns după negocieri”

Cum a reacționat fiica lui Irinel Columbeanu când a aflat că tatăl ei a fost internat: „I-am arătat spitalul și asistentele îmbrăcate în costume de protecție”

VIDEO Bătaie pe Wembley: maghiarii i-au forțat pe polițiști să se retragă în stadion, după îngenuncherea contra rasismului

PARTENERI - GSP.RO

VIDEO Bătaie pe Wembley: maghiarii i-au forțat pe polițiști să se retragă în stadion, după îngenuncherea contra rasismului

Vești cumplite pentru Gabriel Cotabiță la spital. Diagnosticul tulburător primit din partea medicilor

Playtech.ro

Vești cumplite pentru Gabriel Cotabiță la spital. Diagnosticul tulburător primit din partea medicilor

Rămășițele a opt tinere dispărute, căutate de zeci de polițiști într-o pădure din Irlanda. Fetele sunt de negăsit de peste 20 de ani

Observatornews.ro

Rămășițele a opt tinere dispărute, căutate de zeci de polițiști într-o pădure din Irlanda. Fetele sunt de negăsit de peste 20 de ani

Horoscop 13 octombrie 2021. Balanțele au ocazia de a-și pune ordine în gânduri și a-și recăpăta siguranța de sine

HOROSCOP

Horoscop 13 octombrie 2021. Balanțele au ocazia de a-și pune ordine în gânduri și a-și recăpăta siguranța de sine

Un tânăr din Turda, prins la volan fără permis, a scăpat doar cu un avertisment pentru că a fost sincer

Știrileprotv.ro

Un tânăr din Turda, prins la volan fără permis, a scăpat doar cu un avertisment pentru că a fost sincer

Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani

Telekomsport

Celebra gimnastă a ţării a ajuns omul străzii. ŞOC: întreţine relaţii intime pentru bani

Tratează imperfecțiunile pielii cu UFO2! Rezultate în 2 MINUTE!

PUBLICITATE

Tratează imperfecțiunile pielii cu UFO2! Rezultate în 2 MINUTE!

Urmărește cel mai nou VIDEO

RECOMANDĂRI

Adblock test (Why?)


Megan Fox a pozat goală alături de iubitul ei. Actrița suferă de dismorfie corporală - Libertatea
Read More

No comments:

Post a Comment

Nicoleta Luciu, batuta cu bestialitate! In ce stare se afla acum vedeta. Detalii zguduitoare - VoxBiz

Una dintre cele mai cunoscute și dorite femei din România ascunde o dramă de neimaginat. Este vorba despre Nicoleta Luciu care are un tecut...