
Marina Voica a trecut prin clipe de groază. Cântăreața a suferit o operație pe cord la vârsta de 84 de ani, după ce a fost refuzată de mai mulți doctori din România, ținând cont că intervenția a fost una dificilă. Vedeta se bucură de sprijin după această perioadă dificilă.
Cine o ajută pe Marina Voica după operația la inimă
Marina Voica a fost nevoită să treacă printr-o provocare uriașă. Vedeta s-a operat la o clinică din Brașov, așa că medicii au reușit să îi salveze viața, intervenția fiind un adevărat succes. Totuși, cântăreața are parte de o perioadă plină, iar oboseala și-a spus cuvântul după lansarea volumului său.
„Abia am terminat lansarea, am avut o zi foarte grea. A trebuit să prezint cartea, scrisă cu umor și cu fantezie. Sunt foarte obosită.”, a spus Marina Voica pentru Impact.ro.
Totuși, chiar dacă artista a avut probleme de sănătate, aceasta s-a bucurat de sprijinul unei persoane care i-a fost aproape și în trecut. În urmă cu peste 30 de ani, Marina Voica și Laurențiu Cazan au trăit o frumoasă poveste de dragoste, chiar dacă diferența de vârstă dintre ei este de 23 de ani.
Laurențiu Cazan, alături de Marina Voica
Cei doi s-au iubit foarte mult, așa că Laurențiu Cazan a rămas în relații bune cu artista și îi oferă ajutorul și după operația dificilă pe care a suferit-o la vârsta de 84 de ani, mai ales pentru că pe aceștia nu i-a legat doar relația pe care au avut-o, dar și pasiunea pentru muzică.
„Cum ar putea exista alternative, că n-am fi rămas prieteni? Știu că s-a operat la inimă, știu că recent și-a lansat o carte.
Mulți mă întreabă doar despre relația noastră amoroasă, ce am trăit, dar nu mulți știu că pe noi ne-a legat foarte mult și muzica, că aveam această pasiune comună.
Cum să n-am empatie pentru Marina, care acum are 84 de ani? Cum să n-am empatie, acum, la greu, pentru o artistă precum Marina? Pentru oamenii față de care ai avut sentimente, păstrezi mereu o anume sensibilitate.”, a transmis Laurențiu Cazan.
„Laurențiu m-a iubit”
Mulți au criticat relația pe care Marina Voica a avut-o cu Laurențiu Cazan, însă artista le transmitea gurilor rele, în trecut, că povestea de dragoste pe care a trăit-o alături de fostul partener a fost una extrem de frumoasă.
„Orice ar spune lumea, Laurențiu m-a iubit. Altfel, aș fi simțit și nu m-aș fi combinat cu un bărbat atât de tânăr. Ne-am iubit unul pe altul, într-un fel special, în care muzica ne lega și mai tare.
Am cântat mult timp împreună. Pentru mine, Laurențiu este un geniu muzical.”, spunea Marina Voica, în urmă cu câțiva ani.
Cine este alături de Marina Voica, la 84 de ani, după operația la inimă: ‘Mereu va fi sensibilitate între noi’ (exclusiv) - PLAYTECH
Read More
No comments:
Post a Comment