Ce relație au, de fapt, Daliana Răducan și Ianca, fiica lui Răzvan Simion. Cele mai importante femei din viața prezentatorului de la Antena 1 nu se feresc să își transmită mesaje în spațiul public.
Ce relaţie au, de fapt, Daliana Răducan şi Ianca, fiica lui Răzvan Simion
De când s-a despărțit de Lidia Buble, după o relație ce a durat aproape șase ani, Ianca, fiica lui Răzvan Simion este o prezență din ce în ce mai vizibilă pe paginile sale de social media, semn că prezentatorul matinalului de la Antena 1 a ales să profite de noua sa „libertate” pentru a petrece cât mai mult timp în compania copiilor săi. Chiar dacă se zvonește că se iubește de aproape un an cu arhitectul Daliana Răducan, cei doi au preferat să fie discreți, ferindu-se să apară prea des în public sau pe platformele sociale. Însă internauții vigilenți au observat că au fost dați de gol chiar de fiica acestuia.
Ce relație au, de fapt, Daliana Răducan și Ianca, fiica lui Răzvan Simion? Una cu totul specială, după cum reiese din mesajele pe care și le trimit online. Cele mai importante femei din viața lui Răzvan Simion nu ezită să se alinte, iar schimburile lor de replici sunt pur și simplu adorabile. Un exemplu recent este reacția Iancăi la una dintre postările Dalianei. Fiica vedetei Antena 1 i-a trimis câteva inimioare în secțiunea de comentarii, iar bruneta i-a răspuns imediat: „@iancasimionn ❤️inimioara mea🤗”.
Daliana Răducanu este arhitect
Arhitect de meserie, Daliana Răducan a făcut, pentru o perioadă, parte din echipa emisiunii „Visuri la cheie”, de la Pro TV. Pe site-ul său, iubita lui Răzvan Simion se descrie ca fiind o persoană cretivă, dar cu „un ochi de artist și un ochi de arhitect riguros”:
„Îmi place să mă descriu ca având un ochi de artist și un ochi de arhitect riguros, fiind în același timp creativ, dar cu un accent imens pe fiecare detaliu important. Scopul meu este să găsesc locul dulce dintre exuberanță și simplitate – căutând confort, circulații fluide, detalii, armonie, simetrie și tehnologie discretă”, se autodescrie noua iubită a lui Răzvan pe site-ul său.
Lidia Buble, fosta iubită a colegului de emisiune al lui Dani Oțil, a spus că Daliana este o norocoasă că îl are alături pe Răzvan Simion. Artista a mărturisit că nu mai simte acei fluturi în stomac când se gândește la el și că nu simte nicio urmă de gelozie după apariția primelor imagini cu noul cuplu.
„Nu mai am fluturi în stomac. Au apărut și articole cu noua iubită. Nu am fost tentată să o urmăresc pe ea. Nu sunt geloasă, mă iubesc foarte mult și am mare încredere în mine. E un om foarte fain. E norocoasă”, a spus Lidia Buble în cadrul unei emisiuni online.
Ce relaţie au, de fapt, Daliana Răducan şi Ianca, fiica lui Răzvan Simion. S-a aflat… - IMPACT
Read More
No comments:
Post a Comment