Maia Morgenstern susține că nu se teme în niciun caz de momentul pensionării. Actrița care conduce de ani buni Teatrul Evreiesc de Stat va împlini duminică 60 de ani, așa că pensionarea pare că bate din ce în ce mai apăsat la poarta sa. Actrița a dat un interviu pentru impact.ro în care a vorbit despre acest aspect, dar și despre ce îi lipsește cel mai mult din copilărie.
Regretul pe care îl are Maia Morgenstern, la aproape 60 de ani
„Nu mă sperie în niciun caz pensionarea. Nu ar avea de ce! E o perioadă firească a vieții, așa cum e, să spunem, și majoratul. Atunci când va sosi, voi face un pas în spate. Glumind puțin, aș spune că în acest fel las locul altora mai tineri, că tot există în breasla noastră acuza asta, cum că celor tineri nu li se oferă prea multe șanse”, a declarat îndrăgita artistă pentru impact.ro.
Pe de altă parte, ea spune că a avut mereu o zi aniversară specială. Și nu pune acest lucru pe seama datei de 1 mai.
„Toată lumea știe că 1 mai este Ziua Muncii. A fost și pe vremea comuniștilor, a rămas și astăzi chiar dacă s-a mai estompat acest mesaj. De cele mai multe ori s-a nimerit să muncesc de ziua mea. Așa va fi și anul acesta, când voi urca pe scena Teatrului Național, în spectacolul ‘Casa de la țară’, o propunere de dată foarte recentă. La fel voi face și a doua zi, pe 2 mai, cu un alt spectacol”, a adăugat ea.
Maia Morgenstern spune că ce e ceva legat de ziua ei pe care nu-l va uita niciodată:
„Mama a încercat mereu să-mi marcheze ziua. Și când aveam ani mai buni, și când nu. Dar cel mai mult îmi lipsește prăjitura pe care mi-o făcea în fiecare an. E vorba despre un tort special cu foi Lica, pe care îl prepara fie cu cremă de caramel, fie cu nuci trecute prin mașina de tocat și mai apoi amestecate cu unt și cacao ce se transforma într-o spumă foarte gustoasă. De când a plecat mama din această lume, a plecat și tortul acela. Îmi este tare dor de el!”.
Urarea pe care a preluat-o de la tatăl ei
Îndrăgita actriță spune că se bucură de fiecare mesaj primit de ziua ei și că cel mai indicat salut, chiar și pentru zilele noastre, e unul pe care l-a preluat de la tatăl ei.
„Tata ne spunea mereu ‘Sănătate și voie bună!’ . Cu siguranță nu e cel mai filosofic salut, sau mai profund, dar mi se pare extrem de actual, fiindcă trăim vremuri în care observ încă un număr mare de conaționali mohorâți, marcați poate prea mult de greutățile vieții. Așa că vi-l împrumut și vouă, ca să încercăm împreună să ne mai destindem!”, sună unul dintre mesajele de suflet transmise de actriță prin intermediul impact.ro.
Maia Morgenstern e tare mândră de copiii ei, dintre care doi au ales să devină tot actori, Tudor Istodor și Eva Leia Cabiria. Cu acești a jucat de două ori în același timp pe aceeași „scenă”. Prima data totul s-a consumat la Iași, cu puțini ani în urmă, în spectacolul „Maitreyi”, inspirat după opera cu același nume a lui Mircea Eliade.
A doua oară într-o recentă reclamă de televiziune. De fiecare dată, Maia Morgenstern spune că nu a avut ultimul cuvânt în a-și convinge copiii să joace alături de ea.
„Să știți că producătorii au făcut de fiecare dată demersurile necesare. Nu eu, în niciun caz! A, da, eu i-am ajutat doar să-i găsească mai repede, oferindu-le datele lor de contact!”, se amuză actrița pe acest subiect.
Cel de-al treilea său copil, Ana Isadora, 19 ani, care e și mezina familiei, a ales o altă meserie, fiind preocupată de domeniul psihologiei.
Ce regret are Maia Morgenstern înainte să împlinească 60 de ani. E vorba despre familie.… - IMPACT
Read More
No comments:
Post a Comment