In articol:
Adela Popescu și Radu Vâlcan formează un cuplu de mulți ani, însă nu de foarte multe ori au vorbit despre intimitățile din casa lor.
Cei doi, deși sunt foarte deschiși cu fanii lor, împărtășind lucruri legate de carieră ori familie, au ocolit cu grație declarațiile ce țin de relația de cuplu.
Adela Popescu și Radu Vâlcan, relație bazată pe adrenalină
Acum, însă, a venit momentul ca cei care îi admiră să rămână uimiți. Adela Popescu a fost cea care a dat cărțile pe față și a vorbit fără perdea despre nopțile fierbinți dintre ea și tatăl copiilor săi.
Citeste si: Bătrână din Kiev, la un pas de moarte. Incredibil ce au vrut să îi facă soldații ruși - bzi.ro
Invitată în podcast-ul lui Mihai Bobonete, cei doi au abordat mai multe subiecte de discuție, atigând astfel și aspectul intim al relației dintre Adela și Radu.
Pentru că au trei copii, toți foarte mici, iar timpul lor în doi este limitat și se întâmplă destul de rar să nu fie acaparați de rolul de părinte, Mihai Bobonete a avut o curiozitate fără limite, având în vedere că și el e tatăl a doi copii.Astfel, actorul a dorit să știe cum e să ai trei copii în casă și să poți să menții flacără iubiri aprinsă.
” Cum poți să faci dragoste când sunt copiii în casă, să nu ai tensiunea aia că vin și te iau cu arcanul la armată?”, a întrebat-o Bobonete și Adela Popescu.
În replică, Adela Popescu a oferit un răspuns care l-a dat pe spate pe juratul emisiunii de talente. Vedeta spune că într-o astfel de familie, cu mulți copii, adrenalina este cea care îi ține în priză pe cei doi parteneri.
”Trebuie să ți se pară că îți place. Fix tensiunea aia. E adrenalină”, a fost răspunsul dat de Adela Popescu, în fața căruia Mihai Bobonete a avut o reacție de zile mari: ” Nu cred! N-ai cum. Ești nebună la cap?”, a spus actorul, primind un răspuns afirmativ din partea soției lui Vâlcan: ”Da!”, a concluzionat Adela.
După cele auzite, Mihai Bobonete nu s-a oprit aici. Fiindcă Adela Popescu și Radu Vâlcan dau dovadă de curaj, pasinați fiind de adrenalină, așa cum spune chiar ea, actorul a mai avut o curiozitate.
Astfel, Adela Popescu a mărturisit că în caz că ea și prezentatorul emisiunii de pe insula tentației ar fi prinși în fapt de unul dintre cei trei băieți pe care îi au, atunci, ar avea replica pregătită pentru a nu-și speria copilul.
”Ce i-a spune fiului tău dacă ar intra peste voi în timpul actului?”, a întrebat Bobonete, la care Adela Popescu a dat următorul răspuns: ”Tati n-o bate pe mami. Eu am citit despre asta și lor, de fapt, li se pare o super agresiune”, a precizat prezentatoarea.
„Ești nebună la cap?” Bobonete, uluit de mărturia Adelei Popescu despre partidele de amor cu Radu Vâl - WOWbiz
Read More
No comments:
Post a Comment