Gina Pistol este o mamă fericită acum, însă vedeta a trecut prin momente foarte grele, în timpul sarcinii. Medicii i-au spus că poate pierde sarcina, iar viitoarea mămică a fost foarte îngrijorată. Nici măcar nu și-a anunțat părinții de cel mai frumos eveniment din viața ei. Vedeți motivul în articolul de mai jos.
Acum s-a aflat coşmarul prin care a trecut Gina Pistol în timpul sarcinii
Gina Pistol și Smiley sunt printre cei mai fericiți părinți din România. Au așteptat mult timp să devină părinți, iar când s-au găsit într-un final, iar frumoasa vedetă de televiziune a rămas însărcinată, medicii i-au dat o veste cruntă. Putea pierde sarcina în orice moment.
Prezentatoarea de televiziune a găsit curajul să povestească prin ce a trecut de-abia acum, la câteva luni bune după ce și-a strâns fetița la piept. Gina a povestit deschis acum momentele de groază prin care a trecut în primul trimestru de sarcină, care a fost cel mai greu. Din cauza riscului pierderii de sarcină, Gina Pistol nici nu a vrut să-și anunțe părinții, care doreau cu disperare un nepoțel sau o nepoțică. A încercat să-i scutească de o dezamăgire dureroasă.
Nici nu și-au anunțat părinții
”Eu, o lună de zile, am avut hemoragii foarte mari în timpul sarcinii. Nu aveam voie nici măcar să ridic o sticlă de 2l de apă, trebuia să stau la pat. Exista riscul să pierd sarcina. Cum să-i spun eu mamei că sunt însărcinată, dar să nu se bucure că s-ar putea să pierd sarcina… Așteptam să trec de hopul ăsta ca să putem să ne anunțăm și noi părinții”, a spus aceasta.
Cu amenințarea pierderii sarcinii prezentă mai mereu, Gina Pistol nu a vrut să-și anunțe părinții, însă aceștia au aflat însă în cel mai ciudat mod posibil. Au aflat din presă și probabil că nu au reacționat prea bine, dar au înțeles totul atunci când fiica lor le-a explicat motivele pentru care nu i-a anunțat.
”Un lucru s-a mai întâmplat în primul trimestru de sarcină, părinții noștri au aflat din presă că eu sunt însărcinată. A fost foarte urât. Dacă aș fi putut să pedepsesc pe cineva, atunci aș fi făcut-o fără să stau pe gânduri… Pentru că mergeam foarte des la doctor, să-mi fac analize, ecografii, cumva poate cineva a văzut și a anunțat presa. Așa ne-au sunat ai noștri. Ce puteam să le spunem…”, a încheiat ea.
Coşmarul prin care a trecut Gina Pistol în timpul sarcinii. Abia acum a avut puterea… - IMPACT
Read More
No comments:
Post a Comment