Maria Andria, solista care a dat lovitura, în 2016, cu “Love in Dubai”, videoclip care i-a adus milioane de vizualizări, a fost la un pas de moarte, anul trecut, când medicii au diagnosticat-o cu tumoare la gât. A învins nemiloasa boală cu ajutorul doctorilor, credinței și al celor dragi. Bomba sexy ne-a povestit, în interviul exclusiv pentru impact.ro, despre muzică, gelozie și afacerea pe care vrea să o dezvolte în Cipru. I se mai spune și ”blonda lui Scărlătescu”, după ce a fost surprinsă sărutându-se cu celebrul bucătar de la Antena 1.
”Noi ne împăcăm și ne despărțim mai ceva ca Bahmu și Prigoană”
- Ai trecut printr-o mare cumpănă a vieții, anul trecut, când ai fost diagnosticată cu o boală grea, cancer la gât. Cum te simți după complicata operație? Ți-a fost afectată vocea?
Îi mulțumesc lui Dumnezeu că m-a ajutat să depășesc acea cumpănă. Sunt sigură că și tata a pus o vorbă bună, de acolo, din Ceruri. Chiar l-am visat la două săptămâni de la operație, îmi zâmbea, ca și cum îmi spunea: “Uite, ești bine!”. O perioadă am fost răgușită, dar acum sunt bine. Mă pregătesc să revin, cu forțe proaspete, în muzică. Un sfat pentru cei care lasă timpul să treacă și nu merg la medic: ”Orice secundă în plus poate fi fatală! Nu vă jucați cu viața voastră!”.
- Ce restricții ai? Cine ți-a fost aproape, la greu?
Nu am voie să consum alimente sau băuturi foarte reci. Astă-vară am cam exagerat cu băuturile cu multă gheață și am fost avertizată de medicul meu, iar de atunci m-am făcut fată cuminte. Am avut aproape familia, prietenii, iubitul care nu mai e… iubit acum, și toți prietenii mei de pe Facebook și de pe Instagram, care mi-au transmis o mulțime de gânduri bune.
- Te-ai împăcat cu fostul iubit, care e medic… Aveți o relație cu năbădăi, se pare treaba.
Uff, grea poveste. Noi ne împăcăm și ne despărțim mai ceva ca Bahmu și Prigoană (asta mi-a zis-o un prieten din România, când i-am spus că ne-am despărțit iar). Eu sunt o fire vulcanică, el e foarte calm, dar, chiar și așa, reușesc să-l enervez. Azi îl vreau, mâine nu-l mai vrea. E greu cu bărbații ăștia. Sau sunt eu prea pretențioasă?
- Intenționezi să te muți la București? Ce diferențe sunt între România și Cipru, țară în care locuiești?
Nu cred că m-aș muta definitiv în România, mi se pare o junglă, față de ce e în Cipru. Eu mă rătăcesc și în Cipru, dacă merg în alte orașe, în România cred că m-ar recupera Poliția de pe străzi, m-ar da mama dispărută.
- După ce ai aflat că Gigi Becali are oi, ai anunțat că îți vei face o fermă, în Cipru, și că îți vei cumpăra capre. Ce piesă i-ai cânta lui Gigi Becali, dacă te-ar invita la o petrecere?
Da, mă gândesc să-mi fac o fermă, să cumpăr vreo 100 de capre, din care să câștig și ceva bănuți. Prietenii mei râd, dar mi-au spus că mi-ar sta bine la coada vacii. Îmi place tare mult de domnul Gigi Becali, el are oi. Gigi Becali le zice lucrurilor pe nume și e un bărbat care a pornit de jos și nu a uitat de unde a plecat! Dacă m-ar invita la o petrecere, aș învăța special pentru dânsul o melodie machedonească.
”L-am prins cu alta-n pat. În patul meu!”
- Ce surprize le pregătești fanilor, pe plan profesional? Cu ce solist român ai vrea să colaborezi?
Am filmat două videoclipuri în România. Prima piesă pe care o voi lansa este o baladă, cu o poveste emoționantă. Este o provocare pentru mine și abia aștept să primesc păreri. Urmează și în primăvara o melodie cu care trec la un alt gen muzical, dar este surpriză. Nu vă spun mai multe. Mi-ar plăcea să colaborez cu Costi Ioniță, este foarte talentat și îmi place stilul lui. Nu cred că aș spune nu unei provocări cu Armin Nicoară, de exemplu.
- Ce mare nebunie ai făcut, din gelozie?
Nu sunt geloasă. Sunt EXTREM de geloasă. Mi-am închis un fost iubit în dulapul de rufe și am fugit de acasă. L-am prins cu alta-n pat. În patul meu. Pe ea am ciufulit-o puțin și am dat-o afară. Apoi, eu am plecat cu cheile și cu telefonul lui, iar el a stat vreo 6 ore acolo, neputând să facă nimic. Ups!
- Ești o femeie credincioasă? Ai avut vise care, mai apoi, s-au adeverit? Crezi în paranormal?
Sunt credincioasă, da. Merg în fiecare duminică la biserică și mă rog. Probabil moartea tatălui meu, când aveam o vârstă fragedă, m-a îndreptat spre credință. La 18 ani am vrut să mă călugăresc și am stat o perioadă la un schit de măicuțe. Cred în paranormal și în semnele de dincolo. Când îl visez pe tata, mereu mi se întâmplă ceva bun. E ca un dar.
De ce i spune ”blonda lui Scărlătescu”
Maria Andria a povestit, într-un alt interviu, de ce i se spune ”blonda lui Cătălin Scărlătescu”, deși nu a avut o relație în adevăratul sens al cuvântului cu celebrul bucătar:
„Eu eram îndrăgostită de un român, cu omul ăla nu a mers, acum nu mai avem nicio legătură. Și l-am văzut pe domnul Cătălin, am stat de vorbă, am băut un pahar de vin și după aia s-a întâmplat chestia aia cu pupatul. Nu era ceva rău, eu nu am nimic cu domnul ăsta”.
Cătălin i-a dat replica, atunci: “Ce-am făcut, domne? De ce plânge? Ne-am pupat pe obraz, prietenește. Stai să văd și eu imaginile. Uite, vezi că mă pupă pe obraz. Ea a fost la noi la emisiune și colegii mei atunci ne-au lăsat în platou singuri. Ea s-a întors în România și ne-am întâlnit, a fost o lansare de trei vinuri și atâta tot. Vă rog frumos, calm. Ea fumează și gata, m-a pupat pe nas. Ce s-a întâmplat, Dumnezeule mare? Maria, calm. E o fată extraordinar de drăguță și de plăcută”, declara chef Cătălin Scărlătescu, la ”Agenția VIP”.
”Blonda lui Scărlătescu”, scandal de zile mari din gelozie. Cum s-a răzbunat pe iubit când… - IMPACT
Read More
No comments:
Post a Comment