Rechercher dans ce blog

Thursday, September 2, 2021

VIDEO. Vestea șoc a momentului. Actorul Marius Manole renunță la teatru. „25 de ani am trăit pe scenă”. Ce va - EVENIMENTUL ZILEI

Cu toate că este actor din 2002, Marius Manole a jucat în doar 7 producții de scurt sau lungmetraj până să primească rolul procurorului Toteanu din serialul VLAD. Debutul său într-un serial românesc a fost timid, despre care singur afirmă că nu credea că va ajunge să-i placă atât de mult.

VEZI GALERIE FOTO Poza 1/12

„Nici nu mă așteptam să am atâta rol. E un personaj pe care eu nici măcar nu am crezut că pot să-l joc, că eu nu mă simt procuror. În capul meu procurorii sunt unii la 2 metri. Acum puterea e înăuntru omului și omul poate să fie puternic și chiar dacă e cât mine. A început să-mi placă foarte tare rolul”, a povestit Marius pentru EVZ. Actorul este cu atât mai fascinat de noul său proiect încât a trecut de orice trac. „Eu nu am o relație bună cu filmul. Adică eu nu am mai făcut film, cred că ăsta e primul serial din viața mea pe care îl fac.  E complicat un pic și am avut și mari emoții la început. Nu înțelegeam cum funcționează. Îi vedeam pe toți că erau ca peștii în apă, nu aveau nicio emoție, plecau la cadru, învățau textul pe drum. Eu stăteam acasă, veneam cu textul învățat, tremuram în ziua aia, îmi era rău, când plecam de la filmare eram sfârșit”, ne-a mai spus actorul, mărturisindu-ne că prima lui secvență din film a fost un dezastru total și că nu credea că scenariștii și regizorul îl vor mai solicita pentru următorul sezon al serialului. „Prima secvență din sezonul 3 am filmat-o undeva în parcul Herăstrău și aveam trei cuvinte de spus. Nu reușeam nicicum. M-am bâlbâit. Jesus (n.r. regizorul) era terminat de nervi”.

„Peste tot unde a fost o revoluție, Manole era acolo”

Pentru Marius Manole rolul de procuror i-a venit ca o mănușă, căci, după cum singur spune, are instinctul de „justițiar”. Fiind în zodia balanță, mereu a încercat să fie de partea dreptății și să ajute persoanele despre care el credea că sunt nedreptățite. Așa că, pentru rolul de procuror nu a avut nevoie de niciun fel de documentare în prealabil. „Nu m-am dus în tribunale ca să mă documentez. Eu fiind în zodia balanță am în mine spiritul ăsta justițiar și de fiecare dată am fost de partea dreptății care mi se pare mie că e. Întotdeauna am făcut așa cumva să fiu de partea oamenilor slabi, se știe despre mine că am stat destul de mult prin piețe, peste tot unde a fost o revoluție Manole era acolo, deci am avut tot timpul în mine chestia asta și aici m-am indentificat cu personajul, la modul că îmi place să fiu de partea adevărului”, a mai povestit actorul pentru EVZ.

Atât de bine s-a simțit la filmări, încât consideră că este momentul să se mai detașeze un pic de teatru. „Deja am fost cooptat într-un scurtmetraj, deja văd că lucrurile au început să funcționeze. Îmi place. Înainte nici nu îmi plăcea, sincer să fiu. Cu teatrul vreau să o las un pic mai moale, că am trăit în teatru 25 de ani. Am muncit în teatru, cât am muncit, acum trebuie să mai experimentez și altceva. Nu o să renunț de tot, dar o să joc mai puțin. Fac și o emisiune la Pro TV online, „Întrebarea mesei rotunde” care intră în sezonul 2”, ne-a mai povestit Marius Manole.

Video: Răzvan Vălcăneanțu

Adblock test (Why?)


VIDEO. Vestea șoc a momentului. Actorul Marius Manole renunță la teatru. „25 de ani am trăit pe scenă”. Ce va - EVENIMENTUL ZILEI
Read More

No comments:

Post a Comment

Nicoleta Luciu, batuta cu bestialitate! In ce stare se afla acum vedeta. Detalii zguduitoare - VoxBiz

Una dintre cele mai cunoscute și dorite femei din România ascunde o dramă de neimaginat. Este vorba despre Nicoleta Luciu care are un tecut...