Rechercher dans ce blog

Saturday, September 25, 2021

Actorul american Michael K. Williams a murit din cauza unei „supradoze accidentale“ - Adevărul

Potrivit Biroului de Medicină Legală, care a declarat moartea "accidentală", Michael K. Williams a murit la vârsta de 54 de ani de o "intoxicaţie acută, prin efectul combinat de fentanil (un opioid puternic), de p-fluorofentanil, de heroină şi de cocaină". "Nu vor exista alte comentarii", a anunţat Biroul, într-un mesaj transmis presei.               
Actorul a fost găsit mort în apartamentul său din Brooklyn, cartierul din New York unde a crescut.            
Michael K. Williams, al cărui chip era brăzdat de o cicatrice, a devenit cunoscut şi apreciat în rolul lui Omar Little, personaj atipic al serialului "The Wire" de David Simon. Interpretarea sa, a unui criminal homosexual şi solitar, care are un cod moral şi principii proprii, a fost apreciată de critică şi de public. 
Într-un interviu la postul de radio american NPR, în 2016,  el a povestit cum a luptat în viaţa sa reală contra dependenţei de droguri în timp ce juca în "The Wire". 
A fost nominalizat de cinci ori la premiile Emmy, fără a câştiga trofeul, ultima dată în 2021 pentru rolul din serialul "Lovecraft Country".

Adblock test (Why?)


Actorul american Michael K. Williams a murit din cauza unei „supradoze accidentale“ - Adevărul
Read More

No comments:

Post a Comment

Nicoleta Luciu, batuta cu bestialitate! In ce stare se afla acum vedeta. Detalii zguduitoare - VoxBiz

Una dintre cele mai cunoscute și dorite femei din România ascunde o dramă de neimaginat. Este vorba despre Nicoleta Luciu care are un tecut...