Fostul baterist al formației heavy metal Slipknot, Joey Jordison, a murit la vârsta de 46 de ani, informează BBC.
Într-o declarație, familia lui Jordison a spus că el a murit în somn. Cauza morții nu a fost dezvăluită.
Jordison a fost unul dintre membri fondatori Slipknot, pornind formația în 1995 alături de Shawn Cruhan și Paul Gray.
Trupa a lansat primul ei album de succes patru ani mai târziu. Ulterior, Slipknot a vândut milioane de albume la nivel mondial, bucurându-se de succes în topurile americane și câștigând un premiu Grammy.
Trupa americană este faimoasă pentru stilul ei agresiv și măștile înspăimântătoare purtate în timpul concertelor.
Joey Jordison a rămas alături de Slipknot până în 2013. În anii următori a dezvăluit că a plecat după ce a fost diagnosticat cu o formă de scleroză multiplă.
De-a lungul timpului, Jordison s-a bucurat de succes și cu formații, precum Murderdolls, și a apărut și alături de trupe cunoscute precum Metallica sau Korn.
Moartea lui vine la 10 ani după cea a altui membru fondator Slipknot, Paul Grey, care a murit după o supradoză de droguri în 2010.
Fanii trupei și alți artiști au transmis mesaje de condoleanțe pe rețelele de socializare după moartea lui Jordison.
Editor : V.M.
Joey Jordison, baterist și fondator al formației Slipknot, a murit la 46 de ani - Digi24
Read More
No comments:
Post a Comment