Unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi internaţionali a murit. Anunţul a fost făcut de un reprezentant de-ai artistului. Acesta a confirmat că Thomas a murit pe 29 mai, în casa lui din Arlington (Texas), din cauza complicaţiilor apărute pe fondul unui cancer, potrivit Variety.com. Artistul anunţase în martie că a fost diagnosticat cu această cumplită boală.
„Mă simt binecuvântat că am avut ocazia să înregistrez şi să interpretez cântece pop, country şi gospel frumoase şi să împărtăşesc aceste minunate melodii şi amintiri în întreaga lume cu milioane dintre voi”, declara artistul la acel moment.
Unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi internaţionali a murit de cancer
Născut în Oklahoma, pe 7 august 1942, Billy Joe Thomas a crescut în Houston (Texas). A cântat mai întâi în biserică, iar în 1966 a înregistrat primul succes cu o versiune a piesei „I’m So Lonesome I Could Cry” a lui Hank Williams, pe care a vândut-o într-un milion de exemplare.
Citeste si Lara a murit de COVID, la doar 22 de ani. A dormit pe jos pentru a prinde un loc în spital
De-a lungul carierei, a câştigat cinci premii Grammy, a vândut discuri în peste 70 de milioane de copii, a avut opt piese clasate pe primul loc în topul american şi 26, între primele zece.
Printre cele mai de succes melodii ale lui se numără „(Hey Won’t You Play) Another Somebody Done Somebody Wrong Song”, „I Just Can’t Help Believing”, „Don’t Worry Baby” şi „Hooked on a Feeling”.
Cea mai cunoscută piesă a sa este „Raindrops Keep Fallin’ on My Head”, scrisă de Burt Bacharach şi Hal David. Cântecul a fost inclus pe coloana sonoră a filmului „Butch Cassidy and the Sundance Kid” (1969), peliculă premiată cu Oscar. El a fost vândut în mai mult de 2 milioane de copii şi, după lungmetrajul cu Paul Newman şi Robert Redford, a fost folosit şi în „Forrest Gump” şi „Spider-Man 2”.
Dependent de droguri, a reuşit să-şi schimbe viaţa la 180 de grade după ce şi-a cunoscut viitoarea soţie
Viaţa lui Thomas a avut, însă, şi o parte întunecată. După o serie de succese, cântăreţul a devenit dependent de droguri. Din fericire, această perioadă nu a fost una lungă. Viaţa lui s-a schimbat în bine în momentul în care a întâlnit-o pe Gloria, cea care avea să îi devină soţie.
Citeste si Starul toboşar din „School of Rock” a murit lovit de maşină. Kevin Clark avea 32 de ani
După căsătorie, a renunţat la droguri, şi-a întărit credinţa în Dumnezeu şi a început să cânte piese gospel. Albumul lui din 1976, „Home Where I Belong”, a fost recompensat cu Grammy şi cu un premiu Dove.
De altfel, şi autobiografia şi-a intitulat-o tot „Home Where I Belong”.
Unul dintre cei mai apreciaţi cântăreţi internaţionali a murit. Câştigător a cinci Premii Grammy, artistul… - RomaniaTV.net
Read More
No comments:
Post a Comment