În cel mai recent episod al podcast-ului pe care îl realizează, Mihai Bobonete l-a avut invitat pe Răzvan Simion. Alături de matinalul de la Neaţa, Bobonete şi-a adus aminte câteva din experienţele comice sau nu, trăite alături de Răzvan şi Dani.
Unul dintre aceste momente are legătură cu prima dată când comediantul a mâncat în restaurantul deschis de Dani Otil. Potrivit lui Bobonete, totul a fost la superlativ, dar când a venit nota de plată nu s-a mai simţit la fel de bine, scrie cancan.ro
„Când a venit nota aia, eu am crezut că voi v-aţi certat. I-am zis Cătălinei: «Eu cred că „Neaţa cu Răzvan şi Dani” rămâne doar cu Răzvan». Mâncasem nişte felii de şniţel şi şuncă.”
„M-am uitat pe notă şi am văzut 15 milioane (lei vechi), m-am uitat şi pe spate şi am zis că cred că e greşită. Nu eram şi noi fraţii lui Dani? Eu am crezut că doar ne arată nota. Când am văzut că am primit nota de 15 milioane, am crezut că am spart ceva, când am venit de la baie, vreo sticlă de vin. Foarte urât m-am simţit. I-am zis că nu mai vin”, a spus Mihai Bobonete, reuşind să stârnească hohote de râs în rândul celor prezenţi la Podcast.
Bobonete, decis să nu mai intre niciodată în restaurantul lui Dani Oţil. Ce a păţit comendiantul: „Am cre... - Adevărul
Read More
No comments:
Post a Comment